Pozitionare: Medie
Bucatarie: Internationala
Dominanta: Generalist
Pret/meniu: >150 RON
Chef: Serban Slavescu
Proprietar: Cristian Lulache, Serban Alexandru Slavescu
| Evaluarea Restograf (Nov-11) |
|
| Total |
  |
| Mancare | |
| Ambianta | |
| Serviciu | |
|
Evaluarea cititorilor (20 voturi) |
|
| Total |
|
| Mancare |
|
| Ambianta |
|
| Serviciu |
|
Pe scurt
Am revenit la Satyricon (fosta Casa Elisabeta) si am mancat bine, ca si data trecuta, in februarie; de fapt, cam tot ce am scris atunci ramane valabil, asa ca nu mai reiau decat ideile principale: mancare destul de buna, destul de diferita de ce gasesti in majoritatea restaurantelor bucurestene, serviciul bun si el, preturi destul de mari. Merita un drum pana acolo, fara indoiala! PS: vad ca si site-ul www.casa-elisabeta.ro e functional,nu stiu prea bine de ce. (GB)
Casa Elisabeta e un restaurant cu destule pretentii si cu preturi pe masura, pretentii justificate doar in parte, dupa parerea noastra. E intr-o casa destul de frumoasa, cu curte, in cartierul cu case vechi din stanga Cimitirului Israelit, in apropiere de bulevardul Ion Mihalache. Amenajarea e rezonabila, cu printuri de mari dimensiuni pe pereti cu personaje politice din Academia Catavencu. Vesela e neagra si cu forme ciudate, greu de manuit si nu chiar pe placul tuturor. Cheful de la Casa Elisabeta, un fost inginer fizician, cocheteaza cu gastronomia fina cu influente fusion si orientale. Unele ii ies rezonabil, altele nu prea. Am avut o problema cu nota de la mancare. Ce am mancat la Casa Elisabeta a fost mai bun decat ce ni s-a dat la Exile, Chez Marie, Mignon, Museum, Anturaj sau alte restaurante notate cu 8 la mancare, insa nu le fel ca la Aqua, Casa di David, Casa Vernescu sau altele carora le-am pus 9 la mancare. Pana la urma am pus si aici 9 pentru ca mi-a placut povestea cu inginerul fizician. Clienti am vazut putini la Casa Elisabeta, poate si din cauza preturilor care nu sunt mici deloc, mai ales daca le raportam la marimea portiilor. Serviciul e destul de bun, personal, probabil ca sunt obisnuiti cu cei cativa clienti fideli. Merita un drum pana la Casa Elisabeta, aveti sansa sa mancati ceva ce nu se mai gaseste in alta parte si sa fie chiar bun. (GB - Feb 2011)
Restaurantul Casa Elisabeta si-a schimbat numele in Satyricon
(Mar 2011)
La inceputul anilor '90 se amenaja intr-o cladire veche de pe strada Ion Neculce restaurantul Casa Elisabeta. Aceeasi incinta a mai gazduit localuri in perioada 1930-1950. De-a lungul timpului, interiorul a devenit o adevarata expozitie de obiecte de arta colectionate de catre proprietari. In ...
........................................................................................................ citeste tot
Kein Gastmahl des Trimalchio! Gutes Essen & edle Bedienung in der „PDL – Kneipe“
Alex Todericiu (Apr 2011)
Satyricon (vormals Casa Elisabeta)
Benotung: 8/10
Im antiken „Satyricon“ geht’s um die Sprachvirtuosität Petrons. Zur Zeit Neros, schrieb dieser über einen neureichen Freigelassenen genannt Trimalchio, der seine Gäste mit raffinierten Speisen zu ........................................................................................................... citeste tot
Am fost de curand la Satyricon. Mancarea buna, ca de obicei. Nu mai fusesm de mult – alta ambianta. Incep sa se vada progresele.
Remarca referitoare la marimea portiei nu este cu “doua taisuri”?
Din poze pare o gastronomie relativ elaborata servita in portii mici, cum se obisnuieste in restaurantele “high end”.
In alte poze se vad intr-adevar portii mari, dar abunda in grasimi, zaharuri si faina….. adica ce stiu restauratorii ca “average customer” vrea….. cantitate la pret mic fara prea mare preocupare pentru gastronomie.
Oare remarca precum preturile sint piperate mai ales la marimea portiilor nu a fost facuta cu gindul la portiile mari si ieftine?
Portiile pe care le-am primit noi au fost toate mici, ca in restaurantele gastronomice, destul de mult sub standardul din restaurantele obisnuite. Bucata aceea de carne a fost pentru alta masa, pentru cineva care parea “de-al casei”, imi inchipui ca face parte dintr-un tratament privilegiat.
GB
Original! A-ti fotografiat, in prim plan si “close up”, mincarea din farfuria unui necunoscut?
Lucrurile s-au desfasurat cam asa: un chelner a insistat sa ma convinga (bun vanzator, de altfel) sa iau o vita de nu stiu ce fel si o trilogie de homar (destul de scumpe). Am rezistat si am luat supa din coada de vitel (destul de mediocra, prea sarata), coada de vitel prajita (destul de buna, legumele prea sarate), calamari (destul de buni), ficat de gasca, orez cu sofran (foarte bune), ton (foarte bus si el), macarons (foarte bune), o inghetata de ciocolata cu chili (asa si asa) si un parfait cu nuci sau cu alune (foarte bun). Pe cel de la alta masa (singurul client din restaurant, in afara de mine) a reusit sa-l convinga si, cand chelnerul a trecut pe langa mine cu vita si cu homarii s-a oprit putin sa-mi arate: “vedeti, astea sunt cele despre care va spuneam”, si cu un zambet care sugera: “vezi, daca nu m-ai ascultat…”. Am profitat de ocazie, pentru cititorii Restograf: “Da, foarte apetisant, intr-adevar! Pot sa le fac o poza?” “Sigur! (zambet larg)”. Cam asta a fost…
GB