Pozitionare: Medie
Bucatarie: Romaneasca
Dominanta: Generalist
Pret/meniu: 50-100 RON
Chef:
Proprietar: Dragos Petrescu, Marian Alecu
| Evaluarea Restograf (Aug-10) |
|
| Total |
  |
| Mancare | |
| Ambianta | |
| Serviciu | |
|
Evaluarea cititorilor (52 voturi) |
|
| Total |
|
| Mancare |
|
| Ambianta |
|
| Serviciu |
|
Pe scurt
Caru cu Bere e afacerea care l-a imbogatit cel mai mult pe Dragos Petrescu. Si nu din greseala sau printr-un mare noroc, asa cum li s-a intamplat multora, ci pentru ca dl Petrescu face lucrurile foarte diferit de felul in care le fac cei mai multi patroni de restaurante din Bucuresti, adica foarte logic. Ba, chiar banal de logic, as putea spune. Sa tii zi de zi plin-ochi un restaurant cu 500 de locuri nu e la indemana oricui... Dragos Petrescu stie ca daca atmosfera e buna (si la Caru cu Bere e o atractie mult mai mare decat mancarea), atunci ce mai ai de facut e doar sa fii atent ca mancarea sa nu fie prea banala. Foarte putini cauta "fine dining" in Bucuresti, oamenii vor mancare rezonabil de buna, deosebita intr-o oarecare masura (ca meniu, preparare si prezentare) si la preturi mici - si toate acestea intr-o atmosfera foarte destinsa, informala, vesela, galagioasa (sic!). Or, chiar asta le da Dragos Petrescu sutelor de clienti in fiecare zi. (GB)
Beraria din Strada Stavropoleo este un loc incarcat de traditie unde fiecare obiect are propria poveste. Este unul dintre putinele locuri ale Bucurestiului unde parca nu s-a schimbat nimic, iar arhitectura aminteste celor care-i calca pragul de ce Bucurestiul a fost considerat odata Micul Paris. Pe langa berea fabricate dupa o reteta originala secreta, Caru’ cu Bere este faimos si pentru cele mai gustoase specialitati culinare. Specialitatea casei au reprezentat-o mult timp crenvurstii cu hrean, din care se consumau zilnic tone întregi si pentru al caror hrean, trecut prin razatoare,au lacrimat multe generatii de ospatari. Frankfurterii, salata de boeuf, ridichea neagra si maslinele oferite gratuit langa bacteria de vin au dat multora o placuta dependenta. Cladirea care gazduieste restaurantul este declarata Monument de Istorie si Arhitectura, nu degeaba fiind considersata o emblema a orasului Bucuresti.
Bucataria neoromaneasca
George Butunoiu (Nov 2010)
Cine a fost chiar si o singura data la tara si a mancat acolo, mai ales de sarbatori, la Craciun sau la Paste, stie ca nu va gasi asa ceva in restaurantele bucurestene, si nici macar nu-si mai bate capul sa caute. De ce nu copiaza cineva pas cu pas ce se intampla la o astfel de masa taraneasca (e un...
........................................................................................................ citeste tot
Marile restaurantele comuniste dupa 20 de ani
George Butunoiu (May 2011)
Astazi scriu despre cum se simt in capitalism marile restaurante ale lui Ceausescu. Daca s-ar apuca niste sociologi sa prinda intr-un volum gros ce avem noi acum pe Restograf despre gastronomia post-Revolutie, si sa completeze apoi cu istoria comunista si cu cea antebelica a restaurantelor ...
........................................................................................................ citeste tot
Topul restaurantelor din Bucuresti pe 2011
George Butunoiu (Dec 2011)
Saptamana trecuta au fost anuntate si inmanate Premiile Restograf pe 2011 restaurantelor din Bucuresti cu cea mai buna mancare. Spun “cea mai buna mancare” pentru ca acesta a fost singurul criteriu de evaluare si de departajare. Fara a tine seama, deci, de amenajare, decoruri, atmosfera, ...
........................................................................................................ citeste tot
Am fost de cateva ori pe la Caru cu Bere, dar mi se pare extrem de scump, portiile mici, iar la etaj nu ai aer conditionat.. ceea ce este extrem de neplacut… merita sa incerci.. doar ca sa zici ca nu ai fost si aici.
Am fost de mai multe ori la Caru cu bere, la invitatia prietenilor/colegilor. Am constatat probleme mari in ceea ce priveste servirea: ospatarii uita sa aduca ceea li se cere. In plus, am avut nesansa sa primesc un pahar folosit de la alta masa iar ospatarul sa nege un lucru evident. In cele din urma a spus ca a fost o gluma …. oare cine se amuza ???
Locul este minunat…
Am fost in ultimul an de cel putin 5 ori(cu grupuri de preteni din strainatate) si de fiecare data am promis ca nu mai revin.
Motive…
O data am primit ciolanul din fasole inghetat la mijloc.Ospatarul mi-a replicat ca se dezgheata greu la nu stiu ce cuptor…probabil microunde…
Alta data am cerut o portie de papanasi la 2 farfurii si pe langa faptul ca “desteptul” care ne-a servit a spus ca dureaza cam mult(20-25 min…ceea ce era o prostie)si ca ar trebui sa alegem altceva, ne-a spus de asemenea ca aduce mai bine o portie si doua furculite ca sa nu-l certe la bucatarie.
Aproape de fiecare data aduceau cate un lucru pe care nu-l comandam in locul altuia si aveau explicatii absolut stupide cum ca este aglomerat si nu face fata bucataria…
De doua ori am plecat lasand cam 2-3 lei tips(de nervi !!!) dar ospatarii nu au parut deloc suparati. Probabil ori sunt prea bine platiti sau sunt obisnuiti sa primeasca pe masura serviciilor pe care le ofera atat ei cat si “cantina”.
Managementul pare de mercenari care merg pe principiul ca sunt destul de multi straini care pot fi prostiti cu atmosfera intradevar speciala a locului si care oricum nu mai revin iar senzatia cu care pleci este ca ai fost “facut” de niste indivizi “smecheri” care vor sa faca bani cu orice pret.
Pacat de de asa locatie ajunsa pe mana unora care nu o merita…
Local incarcat de istorie. Admirabil restaurat. Parfum de epoca de la primii pasi facuti in local. Toate premisele unei seri placute. Si totusi… Aici, in Romania, omul porceste locul. Chelneri cu mintea scurta, prea scurta pentru a tine minte de sus de la etaj, pana jos la bar, ceea ce li s-a comandat. Sau prea obositi sa urce de cate ori e nevoie scarile inguste in spirala. Oameni incapabili sa inteleaga ca pe canicula nu se poate bea apa calda. Clienti care vor gheata? Niste mofturosi. Si, in plus, mofturosii insista. Fraierii insista. Ce daca e o masa de 12 persoane la care sigur, la sfarsitul seriii, se vor decarta mai mult de 15 milioane? Da-i la dracu’ cu aniversarea lor cu tot! Ce daca n-or sa mai vina prea curand pe aici? Ce, e localul meu? Sunt eu patron? Ma doare-n cur! Cam asta e mentalitatea ospatarilor. Am cerut in repetate randuri apa minerala, pentru ca ni se adusese numai plata si comandasem altceva. In plus, apa era calda! Gheata: doua pahare umplute pe jumatate la 12 oameni!!! Abia dupa o ora ni s-a adus ceea ce am cerut.
Oricum, o bila neagra pentru lipsa de ventilatie de la etaj, acolo unde se aduna toata caldura si tot fumul din local. O seara ratata, un gust amar…
Locul este impresionant! Mancarea este banala, de cantina…evitati sa comandati painea casei, este o uscaciune scumpa, fara gust si culoare! Serviciul este bun.
Mergeam des cu ai mei la Caru cu Bere pe vremea lui Ceasca, era un loc unde se manca bine. Am amintiri placute, ambientul era “sofisticat” pentru vremea aceea.
Se pare ca si papilele gustative au un limbaj.
A ramas un restaurant demn de vizite culinare. Papa bun, diversificat, atmosfera placuta, servicii bune, chelneri simpatici, bere imbietoare
merg adesea la Caru cu Bere; cam de fiecare data cind am vreun furnizor din alte tari prin preajma, parca ma simt impins sa-l aduc aici sau la mai controversata Jaristea; nu e un loc unde vii neaparat ca sa maninci, desi mincarea e decenta, meniul sub forma de ziar interesant, iar portiile generoase, ci pentru atmosfera, pentru redecorarea care trebuie sa fi costat mult si care reuseste sa te faca sa te simti bine, sa te imbii la vorba si la o halba de bere (desi eu unul sint convins ca vinul are mai multa personalitate, dar nu e locul lui aici); nu e nimic de recomandat in special, nu poti gresi cu nici un articol din meniu, e ceea ce scrie, nimic mai mult si nimic mai putin; mincare neaosa, sa fie masa plina; dar atmosfera si programul artistic din fiecare seara vor fi apreciate de orice musafir strain aveti, credeti-ma ca am testat pe virste si educatii diferite… spectacolul lumii e intotdeauna incitant si aici vei fi, involuntar, in egala masura voyeur si actor; o nota in plus pentru ca ultima oara mi-am uitat la masa, prins de conversatie, telefonul fara de care numai stim sa traim; mi-am amintit vreo jumatate de ora mai tirziu, dupa ce mi-am debarcat musafirii la hotel si m-am intors intr-un suflet la locul faptei, convins fiind ca e un demers inutil, la sutele de meseni ce intra si ies… am fost surprins sa constat ca telefonul meu era bine pus deoparte de seful de sala, dupa ce-i fusese predat de chelner si m-am bucurat ca mai e un loc in centrul vechi unde nu risti sa fii furat; sau ne-au plecat “specialistii” la Barcelona, unde pe rambla e mai profitabil…