Restograf – Monografia Restaurantelor Bucurestene

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Cherhanaua lui Parfene - Two Lakes, Two Brothers Tancabesti

Vizualizari7.949 Vizualizari 
Comentarii0 Comentarii 
Tip: Restaurant
Pozitionare: Medie
Bucatarie: Romaneasca
Dominanta: Peste & fr. de mare
Pret/meniu: 100-150 RON
Chef: Marieta Popa
Proprietar: Vlad & Ovidiu Parfene
Evaluarea Restograf
(Aug-11)
 
Total
 
Mancare
Ambianta
Serviciu
Evaluarea cititorilor 
(23 voturi)
 
Total
 
Mancare
Ambianta
Serviciu
 
Lacul Tancabesti, TANCABESTI

Parcare: Cu usurinta

0766.455.665, 0726.037.389

www.tancabesti.ro

Galerie Foto


Pe scurt

Nu stiu care e numele exact al acestui loc interesant de pe malul lacului Tancabesti. Am auzit, mai intai, de Two Lakes, Two Brothers (si cu versiunea alternativa Two Brothers, Tow Lakes), pe meniu si prin niste locuri scria Cherhanaua lui Parfene, sau, mai simplu, La Parfene... Evident, Parfene (sunt doi "Parfeni", de fapt, cei doi "brothers"), sunt stapanii locurilor. Mai tot ce se intampla acolo, pe lacul Tancabesti, e legat de pescuit. Restaurantul e doar una dintre activitati, deci. Domnii Parfene au amenajat o constructie nu prea noua, din cate se pare, ca un mic restaurant, iar pe malul lacului a construit o terasa acoperita, semideschisa, imensa, in care incap cateva sute de petrecareti. Pe ponton e amenajata, de asemenea, o terasa cu umbrele. Totul e foarte rustic la Cherhanaua lui Parfene - asa cum se vede in poze - si asta contribuie la farmecul locului, de fapt.

Meniul de la Two Lakes, Two Brothers e destul de lung, cu mancare romaneasca - atat traditionala, cat si ceva mai urbana - si are si multe feluri legate de peste si de ce e prin apa, evident. Sunt insa destule feluri si cu pui, si cu vita, paste si, asa cum se vede tot in poze, nici "gustarea calda" cu produse oribile de la supermarket nu putea sa le "scape" domnilor Parfene. Insa asta nu ar fi mare lucru, de vreme ce se gasesc destui masochisti care sa comande asa ceva prin mai toate restaurantele bucurestene. Marea surpriza a venit de la felurile cu peste, insa! Am luat o gustare rece cu de toate, destul de buna. Apoi alte doua feluri, unul mai basic si unul mai "sofisticat", adica un crap proaspat prajit cu mamaliga si mujdei, si inca un peste umplut cu legume si cu alte lucruri. Astea nu au fost bune, niciunul dintre pesti nu era proaspat si la gust puteau fi batuti de pestii de la cel putin jumatate din restaurantele din Bucuresti. Asadar, nota pe care am pus-o la mancare e ceva mai mare decat ce am avut noi in farfurie, insa m-am gandit ca ne-au dat doar asa, ceva, ca sa scape de noi mai repede si sa poata sa se ocupe de cei cu nunta...

Serviciul a fost rezonabil, cu niste chelneri dezinvolti si obisnuiti cu munca multa, mai ales ca distantele pe care trebuie sa duca si sa aduca mancarea sunt mari, si nu de putine ori i-am vazut alergand. Pacat ca o chelnerita care ne-a placut destul de mult, de altfel, s-a servit singura cu banii nostri, oprindu-si singura o suma destul de consistenta - suma pe care noi ne hotaraseram sa i-o lasam, totusi, daca ne-ar fi dat-o inapoi, asa cum ne asteptam.

Ca o concluzie, noi nu am gasit niciun motiv, dar chiar niciunul pentru care am recomanda unui bucurestean sa se suie in masina si sa bata atata amar de drum pana la Tancabesti ca sa mearga sa manance la Cherhanaua lui Parfene, alias Two Lakes, Two Brothers, alias Two Brothers, Two Lakes, chiar daca preturile nu sunt mari, asa cum sunt cele de la restaurantele si cluburile de pe malul lacului Snagov. Daca cineva descopera ceva ce ne poate contrazice, chiar il rugam sa scrie aici, ca sa restabilim adevarul... (GB)

Atentie: animalele de companie - oricare ar fi ele - nu sunt admise la restaurantul Two Lakes, Two Brothers de la Tancabesti, nici macar pe terasa! Vi se va cere sa le lasati incuiate in masina, chiar daca afara e canicula...

Localizare Cherhanaua lui Parfene - Two Lakes, Two Brothers Tancabesti

Lacul Tancabesti, TANCABESTI,

               Restaurante evaluate Localuri evaluate    Restaurante neevaluate  Localuri neevaluate    Restaurante inchise  Localuri inchise


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.


two × 5 =




Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


4.371.343 vizite
din 1 martie 2011