Bucatarii romani vor participa la “Thai Cooking Olimpics”

24 Noiembrie 2011 | Noutati

Astazi are loc workshop-ul “Thai Cooking Olimpics”, un curs dedicat bucatarilor romani, organizat de Autoritatea de Turism a Thailandei (TAT) cu scopul de a incuraja introducerea in meniurile restaurantelor romanesti a  felurilor de mancare specifice Thailandei. Workshop-ul va fi sustinut de un bucatar thailandez cu renume, care a lucrat la celebrul restaurant englez “Blue Elephant”. Reprezentantul TAT, Bogdan Gligor, a declarat pentru revista Horeca : “Bucataria thailandeza este un ambasador excelent al acestei tari si incercam sa o folosim ca un vehicul de promovare al Thailandei ca destinatie turistica, in randul turistilor romani. Ne-am gandit ca invitand bucatari de la hoteluri cu renume din Bucuresti dar si din provincie, ii vom determina sa introduca in meniurile restaurantelor si feluri de mancare thailandeze. Prin gastronomie lumea afla de tine ca tara si apoi, de ce nu, te viziteaza.”

TAT a fost infiintata in 1960, fiind prima organizatie din Thailanda responsabila cu promovarea turismului. Prima filiala TAT a fost infiintata la New York, iar in ultimii 30 ani au fost dezvoltate 15 reprezentante in diferite parti ale lumii.

Pentru mai multe detalii legate de evenimentul “Thai Cooking Olimpics”, accesati linkul- http://www.horeca.ro/restaurante/2049-bucatarii-din-romania-initiati-in-tainele-bucatariei-thailandeze.html.