Cele 10 reguli de respectat atunci cand mergi cu copii mici la restaurant

24 Mai 2016 | Noutati

Cei de la The Guardian au realizat o lista cu 10 reguli / sfaturi pentru parintii care isi iau copiii mici cu ei la restaurant. Ni s-a parut utila si pentru cei din Bucuresti, pentru ca problemele parintilor care nu-si pot lasa copiii acasa cand iau masa in oras sunt universale.

Asadar, iata ce spun cei de la The Guardian:

1. Uita de restaurantele fancy. La pachet cu copiii vin si alte prioritati. De exemplu, acum nu o sa-ti mai doresti decat mancare la preturi accesibile, servita cat mai repede de un chelner simpatic si intelegator. Orice pica pe langa aceste specificatii este un bonus.

2. Nu merge cu copiii la restaurant fara sa te documentezi inainte. Cu cat stii mai multe despre localul in care urmeaza sa iei masa impreuna cu copiii, cu atat mai bine. Aceste aspecte ar trebui lamurite inainte sa intri cu copiii de mana in restaurant: Exista un meniu / portii pentru copii? Exista scaune inalte pentru copii? Exista o toaleta sau un loc special in care sa poti schimba scutecul copilului? Nu uita ca in aceste cazuri surprizele sunt cei mai mari dusmani ai tai.

Happy funny messy eater
sursa foto: friendshipcircle.org

3. Incearca sa mergi la restaurant cand nu merge toata lumea, cand nu e “ora de varf”. Daca planuiesti sa-ti iei copilul la restaurant, trebuie sa ai in vedere ca ai nevoie de timp si de spatiu si de rabdare. Ar fi bine sa te obisnuiesti cu cinele de la ora 17:00.

4. Asigura-te ca restaurantul serveste feluri de mancare familiare. Nu e cazul sa stai sa negociezi cu copilul un fel nou de mancare, cel putin nu la restaurant. Cel mai bine e sa te asiguri ca in meniu exista si chestii familiare la care nu va face mofturi, cum ar fi penne cu sos rosu sau snitel cu cartofi prajiti.

5. Comanda mai intai mancarea pentru copii. Este cel mai bine ca mancarea copiilor sa vina odata cu anterurile sau bauturile tale. Astfel va avea destul timp sa se raceasca, iar copilul nu va mai fi irascibil pentru ca ii este foame, ceea ce se traduce in mai putin stres pentru tine.

1
sursa foto: thesun.co.uk

6. Ofera-le spatiu, atat copiilor, cat si celorlalti clienti ai restaurantului. Copiii au multa energie si sunt foarte curiosi. O clipa de neatentie si te trezesti ca de pe masa iti lipseste o furculita, care a ajuns ca prin minune in farfuria de la masa vecina. Copilul tau se distreaza, nu si clientul pe care va trebui sa-l despagubesti, intr-un fel sau altul.

7. Evita mesele cu fete de masa. Copiii au tendinta de a se agata de fetele de masa, de a trage de ele sau de a le decora cu felii de pizza si sosuri colorate.

8. Incearca sa tii cont si de cei din jur. Copilul tau e lumea ta, dar nu si a celorlalti clienti. Fa tot posibilul pentru a diminua zgomotul si neplacerile pe care le poate cauza celor din jur. Daca e agitat si plin de energie, scoate-l la plimbare in afara restaurantului sau incarca-i un desen animat pe tableta.

9. Curata in urma copilului tau. Asta tine de bunul simt. Daca copilul tau face mizerie, iti va lua doar cateva secunde sa strangi un pic in urma lui. Chiar daca masa nu va fi luna, personalul va aprecia si data viitoare vor fi chiar mai amabili.

10. Lasa un bacsis generos. Masa ta a fost zgomotoasa si haotica, ai avut cerinte speciale pentru cei mici, probabil ca alti clienti s-au plans de zgomotul facut de copii tai etc. Asadar, lasa un bacsis generos si scuza-te la plecare. Data viitoare vei fi primit cu bratele deschise, chiar daca personalul stie ce va urma.

Sursa articol: theguardian.com