De pe lista cu restaurante bune din Centrul Vechi

5 Aprilie 2013 | Noutati

Imi propusesem de multa vreme sa merg la Bon, pentru ca bucataria frantuzeasca e preferata mea. Am si fost intr-un grup mai mare, tocmai ca sa pot gusta din cat mai multe feluri si sa-mi fac o parere mai avizata si mai obiectiva, cu atat mai mult cu cat toti ceilalti erau oameni umblati prin lume, care stiu bine cum e cu mancarea fina.

Bon e un restaurant relativ nou in Centrul Istoric, deschis in ultima parte a lui 2012; am inteles ca a adunat aici mai multi fosti angajati de la primul restaurant frantuzesc din Centrul Vechi, cunoscutul acum La Bonne Bouche.

Se vorbeste mult despre amenajarea si designul de la Bon, aproape mereu in termeni admirativi, asa ca aceasta a fost prima curiozitate. Locul e cam stramt si intunecos, casa e ingusta si spatiul e valorificat pe lungime. Au mai multe sali, amenajate diferit. Decorurile sunt facute ca sa iasa in evidenta cu orice pret, sa fie ceva original si nemaivazut, sa te socheze. Sala mare e tapetata cu usi vechi, din acelea pe care le arunca oamenii cand isi renoveaza casa si schimba toate pe acolo, usi asezate in toate pozitiile, si orizontal si vertical. Mie nu mi-a placut deloc aranjamentul acesta ostentativ, si nici inca unuia dintre cei sase care am fost acolo. Altii doi au ramas indiferenti, iar ultimii doi au fost extaziati de decor. Asa-i in viata! Norocul celor de la Bon ca am pus nota la « ambianta » luandu-ne dupa reactia acestora doi din urma, si nu dupa cum mi-ar fi venit mie…

Meniul e din bucataria franceza, dupa cum am spus, si vrea sa sugereze ca veti fi martorul unui spectacol de Grande Cuisine. Insa noi am ajuns chiar in ziua in care nu prea le-a reusit ce si-au propus. Mancarea a fost buna, se vede ca s-a muncit mult la ea, dar nu am primit nimic pentru care sa vrem sa revenim neaparat, cu pretul unui drum lung. Dupa cum ne asteptam, de altfel, au foarte multa carne, iar daca ceri si altceva ii pui in incurcatura si incearca sa gaseasca niste solutii destul de improvizate. Pe scurt: o supa Bouillabaisse ce nu arata mai deloc a ceea ce te-ai fi asteptat, insa gustul a fost bun, chiar si cu excesul de untdelemn; tartarul de vita si de somon au fost foarte bune, la fel si niste cartofi prajiti, probabil ca in unt sau in untura; un orez cu cerneala de sepie asa si asa, la fel si supa de ceapa; scoicile au fost bunicele, fara vreo interventie speciala din partea bucatarului; un coq au vin facut intr-un mod neobisnuit, in care biata vietate era doar cu putin mai mare decat un porumbel si era pusa intreaga in vas, cu un sos cam diluat, insa bun la gust; piureul care a venit alaturi a fost banal; pastele nu au avut niciun gust, se vedea indispozitia crescand treptat pe fetele celor doi care au incercat sa se sature cu ele.

O parte dintre cei de la masa mai fusesera la Bon si au spus ca atunci li s-a parut mult mai buna mancarea. E drept, luasera doar carne, la recomandarea celor de acolo. Insa diferenta dintre bucatari o vezi cel mai bine dupa felul in care prepara legumele, mai ales. Si sosurile, evident, insa aici e mai simplu, pentru ca acum poti cumpara niste sosuri atat de bune incat foarte putini reusesc sa vada deosebirile. Si la fel de greu ca prepararea lor, e alegerea legumelor. Nu sunt multi bucatari in Bucuresti care sunt in stare sa isi dea seama de diferentele dintre acestea doar uitandu-se la ele. De aceea e aproape imposibil in acest oras sa gasesti altceva decat carne (bruta, de cele mai multe ori) in meniurile restaurantelor, oricat de mari si de sofisticate ar fi ele.

Serviciul a fost cam pestrit la Bon, cu unii chelneri mai dezinvolti si mai placuti si cu unul cam indigest, care parea sa se antreneze pentru o cina a Papei Francisc insotit de Reginei Angliei la micul lor restaurant din centrul vechi al unui oras murdar. Preturile normale.

Asadar, Bon e unul dintre restaurantele cu mancare buna din Centrul Istoric al Bucurestiului, care chiar iau in serios ceea ce fac. Nu stiu daca si-au propus sa faca mai mult decat atat si nu le-a iesit, sau daca e fluctuanta calitatea la ei si noi am nimerit chiar cand nu si-ar fi dorit sa ajungem. Oricum, merita macar o vizita, ca sa va faceti propria parere.

*