Despre Restograf si mancatul in oras

6 ianuarie 2013 | Noutati

(am dat peste un interviu pe care mi l-a luat Alex Cautis acum ceva timp, nu stiu daca l-a publicat pana la urma. GB)

George Butunoiu: „Eu de treizeci de ani trebuie sa mananc zilnic numai la restaurant”

In perioada asta, cand potolul este vedeta, mai ales cu gust de porc, e timpul sa vorbim de cum se mananca in restaurantele din capitala Romaniei. Gurul mancatului la restaurant, George Butunoiu, creatorul site-ului Restograf, ne da detalii. Va uram o petrecere de Revelion cu mancare gustoasa si sanatoasa!

Reporter: Tu ai avut initiativa Restografului, care face radiografia restaurantelor din Bucuresti. Cum mananca romanii in criza?

George Butunoiu: Sa stii ca mananca la fel si-n criza, doar un pic mai putin. Cel mai bine pot sa spuna strainii de cum mananca romanii. Cine vine dintr-o tara cu o cultura gastronomica foarte buna

ramane uimit de obiceiurile gastronomice din Bucuresti. Nu intelege de ce merg anumite restaurante cu mancare banala si de ce se inchid restaurante cu mancare buna. In toata lumea sunt categoriile acestea de consumatori de restaurant: 1. cei mai multi sunt cei care merg pur si simplu ca sa manance, nu le pasa unde, sa le fie la indemana restaurantul; 2. o categorie mai restransa, formata din cei care merg la un restaurant pentru gustul mancarii; 3. cea mai restransa categorie, aceia care merg la restaurant ca sa iasa undeva, pentru care restaurantul este un eveniment social.

Rep.: Si la noi chiar tine statistica asta?

GB: Asta vreau sa spun, ca la romanii statistica consumatorului de restaurant e data peste cap. La noi, pe primul loc, cei mai numerosi sunt cei care se duc la restaurant ca sa fie vazuti, se duc ca la o distractie, nu se duc pentru mancare propriu-zis, ci pentru „a iesi undeva”. Nici nu-i intereseaza cat de buna e mancarea din restaurantul respectiv, ci de cum arata restaurantul.

„Restaurantele din Bucuresti arata mult mai bine ca design decat cele din Berlin, Paris, dar nu se compara cu mancarurile de acolo.”

Rep.: Sa aiba geamuri mari la strada, ca sa se vada ca e smecher si mananca acolo…

GB: Da, si asta. Faptul ca se pune pret pe aspect, mai mult decat pe gatit a dus la urmatoarea situatie pe care o constata multi straini: restaurantele din Bucuresti arata mult mai bine ca design, atmosfera decat cele din strainatate, de la Berlin, Paris etc., dar nu se compara cu mancarurile de acolo. Practic, patronii de restaurante din Bucuresti isi pun grosul banilor pentru amenajarea restaurantului si nu le mai raman ca sa investeasca cum trebuie in bucatari buni si ingrediente de calitate. Sunt foarte putini patroni care fac asta. Automat, avem si foarte putini romani care stiu sa aprecieze restaurantele pentru felul in care se gateste acolo. Vor mai trece multi ani pana sa inceapa cat mai multi romani sa aleaga un restaurant in functie de ce mananca, si nu de cum arata acolo.

Rep.: Dar voi, cu Restograf, faceti radiografia restaurantelor din punctul de vedere al gatitului sau tineti cont si de aspectul localurilor?

GB: Da, pe noi ne intereseaza aproape exclusiv cat de buna e mancarea. Ne-am asumat, daca vrei, si un rol social, de formatori pentru piata, de indrumare a gustului bucurestenilor. Vrem sa facem un fel de presing pe restaurante, sa puna mai mult pret pe mancare decat pe aspectul restaurantului.

Rep.: Si se simte vreo schimbare de cand este Restograf pe piata, adica se tem patronii si bucatarii, „aoleo, sa gatim mai bine, ca vine Restograful peste noi si ne face de ras”?

GB: Intr-o mica masura, da, vreau sa spun ca nu neaparat de cum spui tu, de teama. Insa indirect o fac, fiindca citesc ce scriem noi si sunt multi care au inceput sa-si schimbe atitudinea fata de mancare.

„Am decis sa le dam premiul pentru cea mai buna bucatarie chinezeasca din Bucuresti, iar ei s-au speriat ca-i afla Garda ca exista!”

Rep.: Voi dati si premii restaurantelor care gatesc bine si anuntati pe site castigatorii. Cat de mult conteaza pentru un restaurant ca-si pune pe un perete diploma de la voi sau ca-i apare numele pe Restograf?

GB: Unii isi pun diploma pe un perete. Dar nu asta conteaza, e important ce se spune pe site despre acel restaurant. Si nu numai ce spunem noi, membrii Restograf, ci mai ales ce spun cititorii. Dar vreau sa-ti spun de o situatie comica. Nu o data ni s-a intamplat sa sunam la un restaurant ca

sa-i anuntam ca au castigat premiul pentru categoria lor, si patronii sa inceapa sa ne roage sa nu le dam premiu, sa nu facem tamtam, probabil gandindu-se ca le vine Garda Financiara sau cine mai stie cine pe cap. Sunt multe restaurante, mai ales cele asiatice, unde nimic nu se face cu acte, legal. Iti dai seama, noi am mers, am apreciat mancarea la unul din ele, am decis sa le dam premiul I pe Bucuresti, iar ei s-au speriat ca-i afla Garda ca exista! Au fost chiar restaurante in toata regula care nici nu erau inregistrate.

Rep.: Dar voi cum procedati, mergeti pe strada, vedeti un restaurant, mancati in el si apoi ii dati note sau cautati pe net ce v-ar placea intr-o zi anume?

GB: Da, mergem pur si simplu la intamplare, nu ne intereseaza al cui e, nu vorbim cu patronii inainte sau dupa, decat daca le dam premii. Unii, care constata ca au primit note mici, incep sa ne sune, sa faca presiuni sa-i scoatem, dar nu e treaba lor si nu tinem cont de asa ceva.

Rep.: Voi din ce castigati bani cu Restograf? Santaj, publicitate…?

GB: Noi nu castigam nimic cu Restograf. Nu plateste nimeni nici sa apara, nici sa dispara din Restograf. Asta ne da o marja de libertate foarte mare.

Rep.: Cine sunt mancaii de la Restograf? Ca sa stie patronii de cine sa se fereasca.

GB: Sunt eu, profesorul Mircea Cinteza, Toader Paleologu, Nancy Nemes Bagdasar, Adrian Papahagi, Petre Guran, Valeriu Nistor. Pe mine ma mai cunosc acum patronii si e un pic mai dificil.

Rep.: Cam cate restaurante vedeti voi, mana asta de oameni, pe an?

GB: In jur de 250 de restaurante.

„Mi-am facut si eu un restaurant mic acasa la mine, pot spune ca mananc si acasa.”

Rep.: Ok, spui ca nu castigi nimic din chestia asta. De ce faci atata efort, doar pentru a spune bucurestenilor unde se mananca bine?

GB: Eu de treizeci de ani mananc zilnic numai la restaurant. Stiu din proprie experienta cat de important este sa fie mancare buna si sanatoasa.

Rep.: Mai stii sa-ti faci singur un ceai sau o omleta?

GB: Stiu bine, dar nu mi-am mai facut singur de foarte multa vreme. Dar sa stii ca m-am si imbolnavit mancand numai de la restaurante, fara sa ai control pe ce e acolo.

Rep.: Daca nici tu nu ai ales bine ce sa mananci la restaurant, cine sa mai stie?

GB: Stii denumirea, dar nu stii de unde vine gaina, daca e una de 7 lei kilogramul sau una de 25 de lei kilogramul. Si microbul nu-ti da dureri de stomac imediat dupa ce ai mancat, ca sa-ti dai seama de unde iti vine boala, de la ce restaurant. Ar fi bine sa fie asa. Poate sa-ti apara peste cateva luni, un an si ce poti face, pe cine sa dai vina?

Rep.: Poate intre timp ai mancat si ceva acasa, stricat… Dar tu chiar nu mananci acasa niciodata?

GB: Ba da. Acum, de ceva timp de cand mi-am facut si eu un restaurant mic acasa la mine, pot spune ca mananc si acasa.

Rep.: Aaaa, deci tot la restaurant mananci si acasa! E tare asta! Ca sa poti manca si tu acasa, ti-ai facut restaurant!

GB: Asta e. E un restaurant mic, cu trei mese. Nu l-am pus nicaieri, pe nici un site cu restaurantele din Bucuresti, si nicidecum pe site-ul Restograf.

Rep.: Nici nu se cheama restaurant atunci, se numeste „largire de bucatarie”. Primesti pe oricine sa manance la tine acasa?

GB: Trebuie sunat inainte. E totusi foarte mic, nu incap decat douasprezece persoane.

„Paradoxul paradoxurilor este ca restaurantele din Bucuresti cu mancare romaneasca sunt cele mai proaste.”

Rep.: Cum ti se par shaormariile din Bucuresti?

GB: Sunt foarte bune, sa stii. Chiar sunt restaurante arabesti si libaneze foarte bune in Bucuresti. Iar paradoxul paradoxurilor este ca restaurantele din Bucuresti cu mancare romaneasca sunt cele mai proaste. Toate au carnati de cinci lei si sunca ieftina de la magazin. Cele mai bune sunt restaurantele libaneze, ca gust, nu o spun eu, o spun strainii care vin aici. Am vorbit cu multi, francezi, nemti, care spun asta.

Rep.: Sa fie mutabalul si humusul mai bun la Bucuresti decat la Paris?

GB: Da, sa stii ca procentajul restaurantelor libaneze, arabesti, unde mananci bine e mai mare la Bucuresti decat la Paris.

Rep.: Deci pe un strain, daca iti vine in vizita, nu il duci la un restaurant romanesc, ci la unul libanez.

GB: Daca il duc la unul cu specific romanesc, o fac cu un mare risc. Sa stii ca alt obiectiv al Restograf este sa convingem patronii de restaurante romanesti sa ofere mancare traditionala romaneasca si nu surogate congelate nu stiu pe unde si date ca romanesti.

Rep.: Macar la vinuri romanesti stam mai bine?

GB: Da, aici stam cel mai bine. Mai ales ca aproape toti strainii care intra in restaurantele bucurestene cer vinuri romanesti; si, de cand cu criza asta, si romanii cer, in primul rand pentru ca sunt ceva mai ieftine…

Alexandru Cautis

*