Restaurant Casa Bana (inchis)

Vizualizari 19.872 Vizualizari 
Comentarii 20 Comentarii 
Tip: Restaurant
Pozitionare: Informal
Bucatarie: Romaneasca
Dominanta: Generalist
Pret/meniu: 100-150 RON
Evaluarea Restograf
(Mar-11)
 
Total
 
Mancare
Ambianta
Serviciu
Evaluarea cititorilor
( 27 voturi )
 
Total
 
Mancare
Ambianta
Serviciu
 
Galerie Foto


Pe scurt39728

Casa Bana e (un fel de) restaurant ca din romane, si nu m-ar mira sa apara sau chiar sa fi aparut deja prin scrierile cuiva, mai ales ca am auzit ca e calcat de mai multi intelectuali dornici de o mancare ca din amintiri si de o atmosfera boema, de alt oras si de alte vremuri. Dl George Bana e un fost chelner la Lido, care in 1998 s-a saturat sa fie angajatul altora si si-a deschis un fel de terasa-carciuma in curtea din spatele casei lui sau a unor neamuri, chiar in spatele marilor blocuri de pe Stefan cel Mare, unde incepe cartierul cu case vechi dinspre Tunari spre Eminescu, Gradina Icoanei si ma departe peste tot centrul. Dl Bana nu a scris nimic pe poarta, asa ca daca nu il cauti in mod expres, nu ai cum sa afli ca acolo e (un fel de) restaurant. Cineva cu care am fost acolo, care sta de 20 de ani pe strada alaturata, a fost uluit sa afle ca acolo e un restaurant, si inca unul despre care se scrie de bine... Dupa ce treci de poarta din poza vezi un sir de case-vagon, destul de saracacioase pentru standardele zilelor noastre. In capatul culoarului dai de o curte mica, in care dl Bana a construit o baraca din lemn si din placaj, pe care a amenajat-o cu un total dispret fata de gusturile bucuresteanului modern. A lasat placajul asa cum a iesit din fabrica, a pus pieile catorva dobitoace pe pereti, langa florile de plastic, si gata. Apoi s-a concentrat pe mancare: toate facute la el in casa, de la salamuri, zacusca, icre, muraturi si pana la paine si la mancarurile gatite. Am gustat din multe feluri la Casa Bana si inca nu am gasit vreun prilej ca sa-l putem contrazice in aceasta privinta, asa ca ramane ca el. Au o singura bucatareasa, pe Nicoleta, secondata de un specialist-afumator (domnul din poza), care executa operatiunile respective in masinaria din curte, in poza si ea. A fost o surpriza de mari proportii sa gasim mancarea pe care o cautam de atatia ani in Bucuresti tocmai in curtea cu afumatoare. Doar la Vatra Neamului din Balotesti si la Zexe-le din apropiere am mai avut sentimentul ca mancam numai mancare romaneasca adevarata, numai ca acestea doua din urma nu vor cu niciun chip sa te lase sa uiti ca esti bucurestean. Daca in clipele acelea ar fi intrat Pastorel Teodoreanu pe usa la Casa Bana, nu cred ca s-ar fi mirat nimeni... Eu i-am pus 9 la ambianta pentru ca sufar de nostalgie si de inima albastra, insa imi inchipui ca nu putini vor fi aceia care vor fi indignati de ce gasesc acolo si care ma vor declara pe mine "ciudat" sau "vandut" domnului Bana, in cel mai bun caz. La mancare am ezitat mult intre 9 si 10, si nu am pus nota cea mai mare pentru ca nu cred ca Nicoleta poate (si are cu ce) face la fel de bine cele peste 100 de feluri pe care le-am vazut in meniu si pentru ca mancarea nu e chiar la fel cu cea pe care o mananc la tara, cand am ocazia sa ajung departe de oras si ca oamenii aceia parca se feresc de mancarea taraneasca traditionala si isi indreapta privirile catre mancarea traditionala romaneasca "de oras", adica ceva mai "boiereasca". Preturile nu sunt mici la Casa Bana, insa pentru ce ne ajunge in farfurie sunt foarte rezonabile. Nu se plateste cu cardul la dl Bana si nici macar casa de marcat nu are, in caz ca vrea cineva o hartie pentru ce a platit. Nu m-ar mira sa aud, prin urmare, ca Fiscul si Sanepidul nici macar sa nu stie ca dupa poarta aceea maro e (un fel de) restaurant... Cu siguranta, Casa Bana e un loc ce trebuie vizitat, mai ales daca sunteti deschisi la minte si nesclifositi si daca vreti sa mancati mancarea din amintiri, pe care o cautati mult si bine prin Bucuresti pana sa dati de o urma a ei. Si asta mai ales vara, cand o sa stati in gradina cu vinul in fata, langa afumatoarea domnului din poza. E o experienta careia unii dintre oamenii pe care ii stiu eu ii duc dorul... (GB)

Localizare Restaurant Casa Bana (inchis)

Nastase Pamfil 32, BUCURESTI,

               Restaurante evaluate Localuri evaluate    Restaurante neevaluate  Localuri neevaluate    Restaurante inchise  Localuri inchise

Tu ce parere ai?




Restaurantul are o reclama deosebita aici, singura lui problema fiind ca e inchis mai tot timpul !
Am incercat de 6 ori sa ajung acolo (de obicei pe seara).
O singura data mi s-a raspuns la telefon ca sa mi se spuna ca toata lumea e plecata (era ora 20:00) desi de obicei e deschis pana la ora 00:00.
Am facut cunostinta cu poarta respective, mereu incuiata si fara sonerie de atatea ori incat consider ca localul este un fel de cutie a Pandorei, deja deschisa de cineva…

Nota 10 pentru neseriozitate si pentru publicitatea pozitiva vizavi de imposibilitatea de a degusta mancarea mentionata in atatea randuri de altii.

Reply

Va salut pe toti. Condoleante sincere, d-le Bana. Foarte mare tragedie trebiue sa fie asta.

Reply

abia astept sa ajung in locatie chiar mi-ati facut pofta

Reply

Daca nu ati incercat mancarea la Casa Bana,mare greseala! nu va lasati impresionati de decor . nu conteaza asta. mai incercati …

Reply

Scuze, on second thought, patiseria de pe Cuza era de fapt pe Duca, unde este si acum. Nu mai stiu cum sunt acum merdenelele de acolo, in schimb cred ca cele mai bune sunt acum cele de la metrou din Victoriei, in gangul care vine de la intrarea de pe Ana Ipatescu (ma rog, pentru reactionari, Catargiu).
Ce este interesant este ca merdeneaua a ramas si dupa mai mult de 40 de ani, de cind le-am descoperit eu pe Beller, pe vremea Gostat-ului care era unde este acum patiseria Ana (cu pateuri si placinta dobrogeana corecte dar tare scumpe, na, zona si fraierii…), sunt tot 1,50 lei nominali. Carevasazica, facind o translatie de 10.000 dela leul lui Voloseniuc parca, la leul lui Isarescu, inseamna ca traim tot cam asa, doar de 10.000 ori mai scump. Sau nu?

Reply

Mi-a mers la inima povestioara asta, George. Acum inca vreo 10 ani am citit undeva, nu mai stiu unde, un (sau o?) laudatio facut de Mircea Dinescu, Casei Bana. Aflam atunci pentru prima oara ever, spre rusinea mea, de carnatii de Plescoi, pe care Dinescu ii savurase impreuna cu Andrei Plesu la casa Bana.
Eram sub impresia puternica pe care mi-o facuse Andrei Plesu infulecind din doua merdenele o data, pe trotuar, in fata patiseriei de cum intri in Piata Amzei dinspre Calea Victoriei, si imi dadusem deci seama ca omu’ (scuze!) este un conoisseur (si) cand vine vorba de mancarica. Era epoca cand si pe Peter Imre il ‘prinsesem’ facind acelasi lucru, halind la greu din doua merdenele, de data asta in fata unei patiserii (ah, disparute…) de pe Calea Mosilor vizavi de Voda si de Ora, cand eu eram my own’s boss si deci imi faceam timp de merdenele cand aveam eu pofta (si pofte), iar Peter Imre isi cauta amorul pe Calea Mosilor (unoscatorii stiu de ce acolo…) si scria un fel de restograf la Ziarul Financiar.
Am facut aceasta lunga punere in epoca, pentru a va da seama ca nu puteam, ca un membru de baza in liga merdenelelor, de la cele de 1,50 lei de pe Beller-ul nedemolat de dinainte de Conferinta Mondiala a Populatiei, de vizavi de piata, unde sunt acum Nick si alte alea, de pe cind ‘mergea’ 5 pe Dorobanti, trecind pe la merdenelele tot de 1,50 lei de peste ani (domne’, prestul merdenelelor ar putea fi cel mai bun indicator al PPP-ului si al inflatiei over years) de la nea Cornel, machedonu’ cu business patiseresc infloritor din statia lui 176 de linga policlinica CFR sau cele tot din statia lui ’76 dar de pe Cuza (ideea era: o merdenea la coborarea din ’76, inainte de cursurile de dupa amiaza din Polizu, si una seara, on the return flight, agatat de scara lui ’76 sau de vreo tanara intelectuala sau muncitoare (de preferat in her late thirties…)
So, am facut si eu acum 10 ani o calatorie initiatica in cautarea Casei Bana si a fost si atucni ca si acum: bastinasi amerindieni intrigati de cautarile mele (ce restaurant sefu’, nu vrei niste fetite?), case cu aspect conspirativ ilegalist (de altfel si Nicu si Lenuta au salasluit o vreme pe acolo, prin tineretae lor revolutionara) and stuff… Am dat pana la urma de Casa Bana si cand am intrat, stupoareaa restauratorilor a fost de genul “nu trage dom’ Semaca!…”. A durat un pic, cat am tinut eu un elevator pitch, ca sa-i conving ca nu sunt de la garda, sanepid sau alte alea, si atunci am putut face un tur la facilitatilor: casa vagon, magazie in curet, plastic transparent peste fetele de masa rosii, glastre cu flori de plastic, you know…
Pe mine m-a dat pe spate ce-am vazut si am plecat rapid dar ferm convins sa imi iau nevasta si pe prietenii Mugur si Irina si sa le prezint ‘the magic’. N-a tinut, atat nevasta cat si doamna doctor Irina au fost de-a dreptul oripilate de descriere si au cazut inca o data de acord ca uneori (sau prea des) sunt de-a dreptul ciudat, drept care eu inca nu am mancat la casa Bana iar doamna doctor si-a luat barbatu’ si copilasii si s-au dus sa savureze pe termen nedefinit restaurantele din Bretania si mai apoi, dela varsarea Loirei in Atlantique, sin speranta (desarta!) ca nu vor da de picior de amerindian pe acolo :).

Reply

Pingback: Unde sa o duci la prima intalnire? « Head and heart hunting

Casa Bana: Am cautat locul asta si in masina si pe jos acum 2 ani cand m-am mutat in apartamentul din Central Park vreme de aproape o ora.
Nu stiam numarul casei si n-am vazut nimic care sa semene a restaurant.
Noroc ca mi-a deschis restograful ochii.

Reply

George, cu ce ti-a gresit omul asta, de fapt, de te-ai hotarat sa-i torpilezi mica afacere???
La toate soparlele cu Sanepidul si Fiscul si celelalte ma refer…
Poate-o sa-i spuna cineva acum, cand o sa se trezeasca pe cap cu toti astia, plus multi alti fomisti, cui ii datoreaza multumiri.
Asa e, ai dreptate — ai mancat bine, te-ai simtit bine, si intrucat orice fapta buna trebuie pedepsita…

Reply

    Face parte din “atmosfera”, nu putea fi “completa” imaginea de “traditional romanesc” fara asta. Am vrut sa fac descrierea cat mai fidela si mai veridica, deci… :)

    GB

    Reply

MAI OAMENI BUNI…AM APRECIAT LA ACEASTA LOCATIE IN MOD SPECIAL AMBIANTA-SUPER INSPIRATA-SUPER BUN GUST!…NOTA 11..PAREREA MEA PERSONALA JUDECAND DUPA GUSTURI ESTE CA BAIATU’ CU RESTOGRAF PROVINE DINTR-UN MEDIU MAI PRECAR- APROPOS-RUGAMINTE:DLE B. SA VERIFICATI SI GRATARELE DE LA VITAN-BARZESTI SA STIM SI NOI DE UNDE SA LUAM “CARNATII AIA BUNII!!” …S-AR PUTEA SA APRECIATI F MULT DECORU’ -ESTE F COLORQAT..SI PLUS CA VINE LUME IMPORTANTA LA TARG ..CA LA OSHO….SIGUR NE PUTETI DA UN SFAT BUN!!
CONCLUZIE: MA LAS PAGUBAS…NU MAI INTRU AICI .DL.B BATE CAMPII CU GRATIE SI NOI CITIM-PROSTII SUNTEM NOI CEI CARE NE PIERDEM TIMPUL CITIND

Reply

Mancarea de la Casa Bana este o surpriza extrem de placuta, cu atat mai mult cu cat localul s-a lasat cu greu descoperit..

Reply

nu prea m-a impresionat !!! decor prea incarcat, mincare ca la o cantina de fabrica, aspectul gratarului ca in spatele blocului…mai mult de 2 stele nu cred ca merita …de ce sa scadem standardele???doar pt ca e criza?

Reply

    asta e numai pentru cei care sufera de nostalgia vremurilor de altadata, cand si mancarea era altfel. Sunt unii (si eu printre ei) care nu dau doi bani pe decoruri atata vreme cat mancarea e buna. Or, mancarea de la Casa Bana e buna, e diferita de aproape toate celelalte pe care le-am mancat la restaurantele din Bucuresti. Am auzit ca e si restaurantul preferat al lui Plesu, al lui Liiceanu si al altora ca ei – oameni care duc si ei dorul altor vremuri…

    GB

    PS: daca ai sub 45 de ani te inteleg…

    Reply

Farfuria aceia cu mezeluri seamana cel mai mult, din toate pozele pe care le-am vazut pe acest site, cu mincarea care o gaseam in bucatariile romanilor acuma 30-40 de ani!!
Cu mezelurile luate jos de pe batul de uscat si taiat putin din ele, cu acea piine integrala !!
Mincare simpla, gustoasa!

Reply

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.


six × 1 =



Taguri: , , , , , , , , , , , , ,