Despre Duman Oriental Cuisine

Unii spun că, dacă nu m-ar trada accentul, ai putea să juri că sunt român.
Vin însă din Turcia și locuiesc, trăiesc și muncesc în România.
Am străbatut de mii de ori drumul dintre cele două țări și așa am avut ocazia să îmi lărgesc cercul de prieteni și cunoscuți.
Probabil, așa s-a născut și dorința mea de a avea un restaurant.
Visam să le pot oferi prietenilor din România posibilitatea de a cunoaște gastronomia vastă orientală, iar celor sosiți din Turcia de a le da ocazia să se simtă, aici, ca acasă. Împărtășeam acest plan cu Florin și Kemal, prietenii mei, care între timp mi-au devenit asociați.
Marea mea bucurie a venit de la fratele meu, Eyup, care s-a alăturat visului nostru și ne sprijină zi de zi, trup și suflet. Ne imaginam cum ar arăta meniul, dar și interiorul restaurantului nostru și ne gândeam la ideea asta până la obsesie.
Dorința a fost atât de puternică, încât, anul trecut, totul a prins…Contur Design, compania care ne-a ajutat la realizarea proiectului nostru.
Așa am reușit să deschidem Duman Oriental Cuisine, casa ospitalității și locul unde vă puteți delecta cu mâncăruri orientale fine, într-o atmosfera de basm.
Sunt Ensar Duman. Bine ați venit la Duman Oriental Cuisine!

Libanez, Turcesc

Visa, Mastercard

Parcare publică

Decebal / Central

Bdul Decebal 13

L - D 11:00 - 02:00

Rating și review-uri