Salau de Nil si bancuri cu moldoveni

24 Noiembrie 2012 | Noutati

Te cheama Mihaela, lucrezi intr-un call center si, ca cei mai multi dintre noi, iti permiti sa mergi la restaurant doar de ziua ta. De aceea astepti cu nerabdare data de 8 noiembrie, cand vei avea ocazia sa fii in centrul atentiei. Ai ales pentru aceasta zi restaurantul La Teral (restaurant e un fel de a spune, deoarece oficial se intituleaza ”café bar lounge”), pe care l-ai descoperit datorita unei prietene pasionate de stand-up comedy. Acolo vin in fiecare sambata Aristocratii si Academia Catavencu ca sa destinda atmosfera. Restaurantul ocupa etajul 8 al unui bloc de pe Splaiul Unirii nr 6, un loc foarte central cu care speri sa-ti impresionezi prietenii. Caci nu de oriunde poate admira centrul orasului de la inaltime, cu un pahar de Martini in mana. Dai telefon si faci rezervare pentru ora 6 seara, spectacolul de stand-up comedy incepe la 8 si vrei sa ai suficient timp sa stai de vorba cu prietenii. Persoana de la telefon noteaza totul, sigur, o masa de zece persoane pentru Mihaela.

Ai vazut deja lista de preturi pe internet – http://www.bucatarialateral.ro, altfel nu te-ai fi incumetat sa inviti atatea persoane intr-un loc necunoscut. Meniul pare promitator si capabil sa multumeasca poftele tuturor: antreuri, salate, paste, pizza, salate, feluri din carne, peste si fructe de mare. Te intriga combinatia intre conceptul de cantina (cu meniul zilei la 15 lei) si cea de ”café bar lounge” cu pretentii. Cochetezi cu ideea de a incerca, macar acum, ”vita glazurata in vin rosu si otet de Modena” sau ”salaul de Nil tras in unt cu sos de capere”. Interesanta e si combinaia intre bucataria romaneasca pura: bulz ardelenesc, pomana porcului, tochitura moldoveneasca, si influentele internationale, cu o puternica nota italieneasca: bruschete, mozzarella caprese, grisine cu prosciutto si dulceata de smochine.

La 6 fix te intalnesti cu prietenii in fata si urcati in cladire. Liftul urca doar pana la etajul 7, asa ca ai ocazia sa admiri la ultimul etaj minunatul covor rosu de pe scari si beculetele luminoase de pe margini care te duc cu gandul la Craciun. Intri in sala, sunt doar doua mese ocupate intr-un colt dar nu vezi nicaieri o masa pregatita pentru zece persoane. Prietenul tau, care a ajuns cu zece minute mai devreme, a vorbit deja cu cei de acolo si inca asteapta. Te incapatanezi sa te duci si tu, poate e o neintelegere, masa trebuia sa fie deja gata. Fata de la bar iti spune in mod obsesiv Gabriela, desi ai corectat-o o data. Dupa cinci minute mai vine o chelnerita si unesc cateva mese langa geam, asa cum ai cerut. Se aduc si meniurile, intre timp iti tragi si tu sufletul si admiri privelistea. Invitatii comanda paste carbonara, ficatei de pui cu ciuperci, pizza si salate. Totul vine cam in 25 de minute si din fericire nu sunt surprize neplacute. Chiar si cei mai mofturosi recunosc ca totul e bine gatit; mancare obisnuita, dar gustoasa si la portii decente. Singura ghinionista e Silvia, care isi mai asteapta inca 5 minute salata cu creveti dupa ce toti ceilalti au inceput deja sa manance. Salata ta greceasca e numai buna, legumele par sa aiba mai mult gust ca in alte parti iar cantitatea e rezonabila pentru cei 17 lei. Ai bea o bere, dar singura disponibila e la 330ml iar pretul porneste de la 8 lei. Prea scump, decizi, si iti iei un cocktail la pretul standard de 18 lei.

La 8 si jumatate se sting o parte din lumini si incepe spectacolul de stand-up comedy care tine o ora si jumatate. Dupa jumatate de ora ai mai vrea sa bei ceva dar chelnerita nu se mai vede nicaieri si nu vrei sa te ridici de la masa. Oftezi usurata cand se termina totul, speri ca nimeni sa nu fi fost deranjat de glumele cu tenta sexuala si ceri nota. Cand te uiti la suma totala observi ca e umflata cu doua milioane in plus. Cate 20 de lei de om, pentru spectacol, ti se explica, doar sambata e seara cu stand-up comedy. Oamenii iti spun in continuare Gabriela atunci cand le argumentezi ca nu au dreptul sa faca asta. Nu te-a informat nimeni de acest aspect nici cand ai facut rezervarea si nici la intrare. Prietenul tau intervine si el si reuseste sa ii convinga. Doar o data pe an e ziua ta, nu?

(pozele de pe www.deviantart.com)