Spanacul

6 Mai 2014 | Noutati

Spanacul Pe masa de primavara a romanilor din toate paturile sociale, spanacul este o prezenta constanta. Fie gatit in ceaun, la foc de lemne, cu mamaliga si usturoi, sau in cele mai rafinate meniuri din restaurantele din Bucuresti, spanacul este la fel de apreciat si la fel de delicios. Primavara apare inaintea multor legume si este o buna sursa de substante de care avem nevoie dupa hibernare, o sursa care abunda pana in toamna.

Este o planta originara din Persia antica, raspanzindu-se in lumea intreaga, initial prin intermediul negustorilor arabi, care au dus-o in India. De acolo a ajuns, prin Nepal, in China. In aceste spatii asiatice foarte importante, o asemenea leguma versatila si nutritiva, a crescut rapid in popularitate. In China, i se spunea chiar Planta Persana, o recunoastere clara a originii spanacului. In Europa, a venit adusa tot de arabi, dar nu numai de negustori, ci de cei care au cucerit si influetat cultural, sudul continentului nostru. La aproximativ 200 de ani dupa ce ajungea in China, in anul 827, sarazinii aduceau spanacul in Sicilia. In Franta si de acolo in Anglia, au patruns prin sudul iberic, cel mai probabil, tot prin contributia si influeta araba.

Dar cei mai multi dintre noi, l-am cunoscut prin influeta lui Popeye Marinarul, care isi umfla muschii cu conserve minune. A pornit ca o campanie de marketing, dar s-a transformat intr-un fenomen raspandit international. Chiar daca spanacul are un continut destul de ridicat de vitamine, minerale si antioxidati, puterile supraomenesti ale lui Popeye, nu se datorau numai fictiunii, ci si unei perceptii stiintifice gresite. In 1870, omul de stiinta german, Emil von Wolff, a fost autorul unei greseli de tipar in calculele sale. Astfel, un punct pus unde nu trebuia, a facut o diferenta mai mult decat de o zecimala. Intreaga lume, a crezut timp de mai mult de jumatate de secol, pana in 1930, ca spanacul avea de 10 ori mai mult fier decat in realitate. Asta i-a dat spanacului, imaginea unui supra-aliment, care ar fi intarit pe loc, pe oricne l-ar fi consumat.

Chiar fara greseli de tipar, spanacul este un aliment foarte nutritiv. Este o bomba nutritiva, care previnemulte afectiuni, sau esteun sprijin pretios in tratarea acestora, fiind printre cele mai importante surse de minerale. Totusi, nici vitaminele, nici mineralele spanacului nu au fost cele care l-au facut remarcat in Europa. Caterina de Medici, regina Frantei, era o mare admiratoare a gustului spanacului. Intr-atat, incat il manca in fiecare zi, dimineata la pranz si seara, in meniul ei, alaturi de alte mancaruri rafinate. Si-a asociat atat de mult numele cu acest aliment, incat foarte multe feluri de mancare ce contin spanac, sunt numite florentine, de la Florenta, orasul de origine al Caterinei de Medici. Aceasta se intampla in perioada in care ilustra regina, incurajand refinarea si diversificarea bucatariei franceze, punea bazele dezvoltarii a ceea ce urma sa devina bucataria lioneza, una dintre cele mai apreciate din lume.

Datorita continutului mare de antioxidanti, fier, calciu si cel al vitaminelor A, C, E, K si B6, este un aliment foarte folositor si pentru diete speciale, de la convalescente, la diete de slabit. In primul razboi mondial, soldatilor francezi slabiti de hemoragie, le era administrat vin cu suc de spanac, pentru revitalizarea organismului. Pentru ca antioxidantii si majoritatea vitaminelor sa nu fie distruse la preparare, spanacul trebuie mancat crud, sau gatit fara a fi fiert foarte mult, adica in abur, sau oparit timp de doar 2-3 minute.

Spanacul poate fi pastrat timp de cateva zile, doar la rece, iar pentru o perioada mai lunga, trebuie fie pastrat la conserva, fie fiert sau oparit, apoi congelat. Indiferent daca este in congelatorul de acasa, sau in depozite alimentare, nu ar trebui sa depaseasca opt luni de congelare, iar daca este doar oparit, bineinteles, ca isi pastreaza mai multe dintre proprietatile nutritive. Impreuna cu un ou fiert moale, unt, smantana, sau o branza, avem parte de o mancare cu o oferta generoasa de vitamine, minerale si antioxidanti, dar in acelasi timp, avem o mancare delicioasa, pe care ar savura-o cu aceeasi pofta, atat Popeye, cat si Caterina de Medici.

Numai ca pe timpul Caterinei nu erau nici pesticidele, nici poluarea din zilele noastre, asa ca mai bine aveti grija sa luati spanacul din surse cat mai curate cu putinta, din acest punct de vedere. Ca de obicei, va sfatuiesc sa evitati supermarket-urile. Atunci cand este vorba de alimentele autohtone, cea mai buna sursa, sunt taranii si micii producatori.

Unul dintre cele mai accesibile si mai ieftine alimente, ofera, in cea mai mare perioada a anului, gust rafinat si sanatate, la indemana oricui.

Spanacul