Un week-end plin la bistro: muzica live si desert pentru sarbatoriti

20 Aprilie 2016 | Noutati

Muse Bistro va face week-end-ul mai interesant, marcand in calendar 2 evenimente speciale. Unul care e un blend perfect de muzica live si remixuri in bucatarie, asta vineri, iar pentru duminica de Florii, echipa Muse a pregatit un deser special pentru toti sarbatoritii. Sa vi le prezentam pe rand:

 

VOIAJ SONOR&CULINAR 
Cu  Ruxandra Anania la microfon & Chef Silviu Furdui la tigai

afis-web

Vineri, pe 22 aprilie continuam seria de  petreceri sonore si culinare de dupa serviciu, la Muse Bistro&Wine Bar. Saptamana la birou s-a sfarsit! Scapati de tocuri, cravata&laptop si veniti la Muse unde artistul va canta iar chef-ul va incanta cu arome, gusturi si texturi de vis in farfurii.

Pe Silviu poate il cunoasteti deja, este un bucatar consacrat, autorul meniului Muse si unul din numele pregnante din scena culinara autohtona.

Ruxandra Anania  este o voce alto, o mare iubitoare de muzica jazz, trip hop, pop, rock, retro, electro si clasica. A inceput sa studieze pian la varsta de 5 ani, apoi si-a descoperit calitatile vocale si s-a dedicat muzicii. Dupa o serie de colaborari muzicale solide, in 2015 participa la Vocea Romaniei, unde se face remarcata in etapa de blind audition intorcand toate cele 4 scaune ale antrenorilor, cu piesa This World a artistei Selah Sue.

Smiley a fost impresionat de prestatia Ruxandrei, spunand ca nu a mai auzit un asemenea timbru vocal in Romania, Moga i-a spus “nu ai cum sa gasesti haine gata facute pentru vocea ta” iar Loredana a caracterizat-o ca pe o “voce la limita imposibilului”, “ o voce unica”, ce are atat frecvente masculine cat si frecvente feminine, un potential care poate fi pus in valoare pentru ca, dupa parerea ei, oricine poate sa recunoasca faptul ca vocea Ruxandrei e “cu totul si cu totul recognoscibila”.

Asadar, daca vreti sa dansati pe scaune si sa bataiti din picior in timp ce savurati o cina de exceptie, va recomandam sa incepeti sa sunati pentru rezervari la 0740 123 455, deoarece locurile sunt limitate.

*intrare libera

 

DESERT PENTRU CEI CU NUME DE FLOARE 

Florii

Pe 24 aprilie, in duminica Floriilor, toti cei cu nume de flori, care vor servi pranzul sau cina la Muse Bistro, sunt sarbatoriti cu un desert cadou: biscuiti sablé cu crema de vanilie, crema de capsuni, Fructul Stea (Carambola) si Fructul Dragonului (Pitaya).