Intrarea lui Cezar in Istria

5 Februarie 2011 | Noutati

Eu am fost cea care a taiat panglica Istriei. Asta insemnand ca eu am ajuns prima la evenimentul de lansare, sub privirile ingrozite ale hostesselor care nu-si desavarsisera machiajul, a garderobierei care nu finalizase inventarul umeraselor, a bodyguarzilor care isi instalau microfoanele de transmisie si a insusi proprietarului, care nu isi fabricase inca zambetul de „bine ati venit”. M-au primit insapaimantati, desi mai erau doar cinci minute pana la ora anuntata. Ceea ce uitasem eu era ca la asemenea evenimente esti cu atat mai stimat si mai celebru cu cat intarzii mai mult. Proprietarul insa (unul dintre ei, din cate am inteles sunt doi asociati) s-a redresat din mers si s-a aratat interesat de buna mea dispozitie ceva mai tarziu, amintindu-si probabil, de prima replica pe care mi-a adresat-o: „Cu ce va pot ajuta?”…

Timp de cateva minute bune, pana cand prezenta mea s-a pierdut intr-o mare de oameni, am avut vreme sa privesc in jur in liniste. Hostessele erau chiar frumoase, pareau alese pe spranceana, purtau rochii grecesti lungi si albe, aveau cordelute cu flori in par si priviri cuminti. Tot la intrare isi acordau instrumentele trei flautisti si isi aranjau portativele pe stative. Printr-o bolta se facea trecerea in prima incapere a restaurantului, in care trona, pe mijloc, o masa lunga plina de gustari, care de care mai aratoase. Draperiile grele de catifea, fetele de masa din in gros, asezate deasupra unor panze de bumbac, scaunele din lemn, tapitate cu un material in ton cu restul tesaturilor, dadeau greutate interiorului. Spre deosebire de statuete, care nu erau prea reusite, desi unele dintre ele erau chiar actori vii, peretii erau deosebit de frumos desenati, probabil manual, cu carbune. Undeva in margine am gasit si semnatura artistului, datata noiembrie 2010, insa din pacate, indescifrabila. In cea de a doua incapere, in care se facea trecerea printr-o alta bolta, descopereai o harpa si un pian pregatit si el pentru acorduri, nu din cele mai potrivite cu momentul insa, jongland intre Yann Tiersen si Fur Elise. Apoi urma o alta bolta care facea trecerea catre Marul de Aur, restaurantul care se confunda pana acum cu locatia in care ne aflam, devenit acum doar un salon de evenimente, care palea in fata Istriei, nefiind altceva decat un local semiluxos oarecare unde se pot face nunti si botezuri, usor de recunoscut prin clasicele funde legate de spetezele scaunelor.

Invitatii incepusera sa vina in numar din ce in ce mai mare, puteai recunoaste printre ei soiuri diferite de vedete, de la Ovidiu Lipan Tandarica pana la Delia Matache si iluzionistul Iosefini si mai departe, pana la invitatul surpriza al serii, al carui nume il gaseai pe buzele tuturor si a carui asteptare a dus la intarzierea spectacolului pregatit in cinstea evenimentului. Dar aceasta a fost o ocazie buna de a gusta din bucatele pregatite cu atata migala si asezate pe lungul catafalc din mijloc. Istria se anunta a fi un restaurant de peste si fructe mare si nu mica mi-a fost mirarea cand am gasit printre gustari un soi de zacusca, un pure rece si branza cu mucegai si rucola, pateuri cu vinete si ardei. Toate insa erau deosebit de gustoase, de proaspete si de ingenioase, asa incat nu pot sa bag mana in foc ca am stiut exact ce am mancat. Mai tarziu am aflat ca de fapt era vorba despre Caponata di Melazane, Parmigiana di Melazano si intr-adevar, Zacusca de peste. La capitolul paine am fost insa dezamagita, pentru ca nu aveam la dispozitie decat niste baghete. Proaspete si bune, dar doar niste baghete. Barul gratuit era destul de sarac si poate, in mod intentionat, nu avea cele mai obisnuite bauturi pentru femei, cum ar fi Campari si Martini, barmanii oferind insa cu sarm variante mult mai bune.

Am avut curiozitatea sa intreb daca pot vedea meniul restaurantului si mi s-a raspuns ca e la tiparit si ca nu au decat niste variante saracacioase pe doua coli de hartie. Poate ar fi trebuit sa fiu indignata de lipsa de profesionalism, dar am fost placut impresionata de gandul ca meniurile sunt inca in pregatire pentru ca sunt foarte speciale si e nevoie de tiparnite si hartie pe masura, de mestesugari priceputi si desigur, toate aceste lucruri dureaza. Sper sa nu fiu dezamagita cand vor fi gata. Din meniul improvizat pe colile capsate am aflat ca la Istria se pot manca 100 de grame de icre de stiuca cu 29 de lei, salata de ton cu 29 de lei, bors de peste cu 12  lei, spaghete cu crustacee cu 45 de lei, muschi de vita la gratar cu 55 de lei sau crap pe varza cu mamaliguta cu 29 de lei. Asta ca sa ne putem face o idee in ceea ce priveste preturile felurilor de mancare obisnuite. Aici insa, se pare ca gasesti, asa cum spuneau multe domnisoare care dadeau interviuri, preparate unice, cum ar fi Salata Istria ( burata de bivolita, rucola, rosii, ardei, busuoic) cu 59 de lei, Storceag de sturion, cu 29 de lei sau Risotto Profmi di Istria (portocala, lime, dovlecei) cu 20 de lei. La capitolul bauturi, pe meniu apar 10 soiuri de sampanie, cea mai scumpa fiind Dom Perignon, 1998, Rose, cu 3800 lei sticla, 26 de soiuri de vinuri albe, dintre care cele mai scumpe sunt Chardonnay, Tasca Dálmerita, Sicilia si Chablis 1er CRU „L’homme Mort”, 2008, cu 220 de lei sticla, l6 soiuri de vinuri rose, dintre care cea mai scumpa e sticla de Rose Davino, Ceptura  iar la vinurile rosii, avem nici mai mult nici mai putin de 41 de soiuri, dintre care cel mai scump este Cabernet Sauvignon, Thomas Hardy, Australia, cu 950 de lei sticla.

Invitatul surpriza, indelung asteptat, pentru care s-a intarziat spectacolul cu greci si romani, cu sabii si costume, despre care auzisem deja atat de multe, a sosit, intr-un final. Atunci m-am simtit datoare sa plec, mai ales observand ca nu il intreba nimeni cu ce poate fi ajutat ci, dimpotriva, o data cu intrarea lui in restaurant, au fost scosi la rampa si actorii, cu un strigat care a zguduit toata Istria si jumatate din Callatis: „Ave Cezar!”. Moment, in care, probabil, domnul Columbeanu, caci despre dumnealui era vorba, a tresarit de parca s-ar fi auzit chemat la masa.
[poll id=”2″]