Despre Casa Oprescu

Deschisă în 2011 din dorinţa de a readuce la viaţă vechile preparate româneşti tradiţionale, de a reînsufleţi reţele pescăreşti ale lipovenilor şi a crea un concept de reîntoarcere la rădăcini, Casa Oprescu se mândreşte cu una dintre cele mai frumoase locaţii.

Aşezată într-un loc plin de verdeaţă, la poalele dealului din parcul Tineretului, restaurantul Casa Oprescu te invită la ore de relaxare cu întreaga familie, la prânzuri de afaceri în mijlocul naturii ori în saloanele decorate cu elemente specific tradiţionale, unde îţi poţi sărbătorii şi evenimentele dragi, permiţându-ţi accesul la redescoperirea zestrei naţionale.

Ai să găseşti aici, mai mult decât un simplu restaurant cu specific românesc. Ai să găseşti, în primul rând un păstrător de tradiţii culinare vechi,culegător de reţete uitate de prin colţuri de ţară ,unde savoarea şi gustul de odinioară, încă se mai simt în mâncărurile gătite cu drag şi pricepere.

Servite în ceramica de Horezu, gătite ca la bunica acasă, după reţetele originale, unele vechi de peste 100 de ani, bucatele noastre au darul de a mângâia sufletul, trezi amintirile şi nu doar acela de a potoli foamea. Aduse cu zâmbet şi vorba domoală, precum cea a ardelenului, într-o atmosferă caldă apropiată satului românesc şi alături de vinuri din podgorii renumite, aceste preparate satisfac toate gusturile şi obiceiurile mesenilor, căci bucătăria românească este o bucătărie bogată şi uşor adaptabilă.

Casa Oprescu este o invitaţie de reîntoarcere la tradiţie.

Internațional

Visa, Mastercard

Parcare privată, Parcare publică

Tineretului / Central

Secerei 10

10:00 - 00:00

Rating și review-uri