Despre Divan

Pentru cei aflați în căutarea unei experiențe culinare orientale, bine ați venit la Divan, bazar al simțurilor! Aici, mâncarea nu este niciodată doar mâncare!

Gastronomia turcească are rădăcini vechi, otomane și accente orientale care te vor cuceri. Pentru că Divan este locul unde oamenii se adună să se cunoască, să povestească, să împartă experiențele lor și din farfuria lor, cu mâncare diferită de a ta. Este un loc magic in inima Bucureștiului, în care sălășluiește deopotrivă spiritul actual, zgomotos și agitat al Turciei moderne și suflul tradițional, plin de povești și înțelepciune al turcilor de odinioară. Pentru că Divan este rezultatul progresului care respectă și păstrează cu sfințenie rădăcinile.

Deci, dragul nostru mesean, te îndemnăm să te bucuri de bucatele tradiționale turcești, să privești spectacolul nocturn și dansul îmbietor al prințeselor noastre otomane și, desigur, să te înfrupți din cocktailurile efervescente găsite de noi în călătoriile în Istanbulul cosmopolit.

Divan este locul în care a servi mesenii nu este doar o meserie, ci nectarul vieții însăși.

Dar mai întâi, să vă povestim câte ceva despre bucătarul nostru. Îl cheamă Salih Kilic, s-a născut pe 19 februarie 1966 și a copilărit în Sanliurfa, printre tarabele de mirodenii, un loc despre care mereu își amintește cu lacrimi în ochi căci, după cum el însuși o spune, este locul în care a întâlnit marea sa dragoste. Iar de mai bine de 25 de ani, în fiecare zi, se îndrăgostește din nou de marea sa pasiune, bucătăria turcească.

Secrete despre Salih? Știm că visează aproape în fiecare noapte doar despre mâncare. Iată unul dintre vise: munți de lipii și arbori de cataif, râuri de ayran, fluturi cu aripile presărate cu pudra cea mai fină de boia dulce.

Primul lucru pe care îl face când ajunge dimineața în bucătărie este să asculte. Vrea cu tot dinadinsul ca oamenilor să le placă mâncarea sa. De aceea, pândește în spatele ușii încercând să citească pe fața clienților reacții de satisfacție și de fiecare dată respiră ușurat.

Toate glumele lui conțin feluri de mâncare, la fel și sfaturile pe care le dă apropiaților, care nu prea îl înțeleg, deși nu îl contrazic niciodată: “Viața e rotundă ca un lahmacun!”

Bine ai venit pe tărâm oriental!

Turcesc

Salih Kilic

thedivan.ro

Mastercard, Visa

Parcare privată, Parcare publică

Floreasca / Nord

Str. Barbu Văcărescu nr.241A

L - D 11:00 - 24:00

Rating și review-uri