Se deschide NOR, cel mai înalt restaurant din București!

5 Mai 2017 | News

Începând cu luna mai, orașul se vede cel mai frumos de la NOR, primul Sky Casual Restaurant din București. Odată cu NOR, capitala intră în cercul select al orașelor care au restaurante așezate mai sus de 130 de metri.

 

Pentru București, recordul pentru cel mai înalt restaurant va ajunge acum la 136 de metri, pentru că atât de sus se găsește NOR, la etajul 36 al clădirii Sky Tower. Vederea oferită depășește orice perspectivă de până acum, iar, ca termen de comparație, emblematicul Intercontinental se înalță la doar 77 de metri deasupra solului. În concluzie, NOR nu este doar cel mai aproape de cer loc de luat masa, dar și cel mai „zburător” punct de observație de unde se poate admira Bucureștiul.

 

În partea de meniu, conceptul de restaurant Sky Casual se traduce prin 36 de farfurii inspirate din toate bucătăriile faimoase ale lumii. Un accent interesant se pune asupra specificului local, pentru care NOR aduce brânzeturi sau mezeluri artizanale din Transilvania și câteva dintre cele mai faimoase preparate românești. Alături de rețete împrumutate din cultura franceză, italiană sau chiar asiatică, oaspeții descoperă și Salata de vinete coapte, Borșul de pui sau Papanașii de la Stadio.

 

NOR este deschis în fiecare zi a săptămânii și oferă, pe lângă meniul general, un meniu de mic dejun și un meniu personalizat pentru prânz.

Accesul se face dinspre Barbu Văcărescu 201, iar restaurantul pune la dispoziția oaspeților săi locuri de parcare în curtea Sky Tower.

 

 

poza