Regândirea spațiilor publice: cum se vor adapta restaurantele după ridicarea stării de urgență

4 mai 2020 | Tips

Pe măsură ce ne apropiem de ridicarea stării de urgență și de reluarea treptată a activității, există tot mai multe discuții referitoarea la regulile pe care spațiile publice vor trebui să le respecte. Sebastian Mîndroiu, arhitect fondator al PickTwo Studios, ne împărtășește câteva idei pentru HoReCa.

cum vor arăta restaurantele după ridicarea stării de urgență - mese goale, oameni putini

Există deja o mulțime de zvonuri legate de modul în care vor trebuie să funcționze restaurantele în momentul în care își vor relua activitatea. Mai puține mese, distanțarea oaspeților, un număr mai mic de clienți, reguli stricte de igienă… sunt doar câteva din condițiile care vor trebui respectate cu strictețe.

3 idei pentru HoReCa, după ridicarea stării de urgență

Pentru că ne aflăm într-o perioadă a transformărilor și incertitudinilor, am decis să aruncăm o privire în viitorul HoReCa și prin prisma arhitecților care proiectează aceste spații. Am stat de vorbă cu Sebastian Mîndroiu, arhitect fondator al echipei PickTwo Studio, care a lansat o serie de idei despre cum se va transforma domeniul HoReCa în perioada următoare.


Ideea #1

Restaurantele vor fi nevoie să se adapteze pentru a acomoda un număr limitat de clienți. Se vor lua măsuri de distanțare pentru clienți și se vor limita dimensiunile grupurilor care stau la aceeși masă.
Există posibilitatea ca unele restaurante să se transforme radical și să aducă bucătăriile la vedere, separându-le în funcție de specific. Astfel, se va crea un așa numit „station restaurant”, cu o zonă de pizza, una de paste, una de grill și burgeri etc., iar aceste localuri vor arăta mai mult ca zonele de food-court dintr-un mall. Scopul este de a folosi la maxim spațiul din zonele de servire, iar dacă numărul de clienți va fi limitat, spațiile pot deveni bucătării. Bucătăriile actuale ale resturantelor vor funcționa mai mult pentru comenzile online și take-away.


Ideea #2


Introducerea de stații de spălare pe mâini și de dezinfectare, instalate în mai multe locuri din restaurant, va fi necesară pe toată durata pandemiei COVID-19. Alături de acestea vor exista aparate de măsurat temperatura clienților și personalului. Stațiile de dezinfectare pot fi proiectate alături de arhitecții care cunosc specificul restaurantului, pentru a fi ușor integrate în design si racordate la utilități.


Ideea #3


Hotelurile aglomerate vor avea și ele parte de măsuri de protecție și restricții. Pentru perioada următoare o parte din operatori se pot uita la soluții de check-in fără interacțiune cu personalul (self-check-in), soluții care permit accesul în cameră pe baza unui cod generat de o aplicație. Totodată, în hoteluri vor fi necesare măsuri speciale pentru siguranța lifturilor de persoane.
O soluție de cazare pentru viitorul apropiat pot fi și cazările de tip glamping.

O analiză completă a domeniilor afectate de COVID-19 și o serie de idei de investiții pentru fiecare domeniu pot fi accesată aiciStudiul este realizat de  echipa PickTwo Studio, fondata în 2013, de Sebastian Mîndroiu și Radu Călin, un business axat pe nișa amenajărilor de spații publice. În portofoliul lor se află proiecte de renume în Capitală (precum restaurantele StadioNOR, Cișmigiu BistrotrickSHOT, Social 1 etc.).

Alte previziuni și idei despre cum se pot adapta business-urile la noua realitate găsești și în articolul de aici.