10 locuri unde gasiti cea mai buna inghetata din Bucuresti

23 Iunie 2015 | Locuri cool

In Bucuresti exista cateva locuri in care puteti gasi inghetata facuta intocmai ca in Italia. Pentru iubitorii de gelato, am pus pe “hartie” 10 dintre locurile unde se poate savura cea mai buna inghetata din Bucuresti.

Garantam ca nu o sa plecati dezamagiti din niciunul dintre locurile de mai jos, mai ales din primul loc de pe lista:

Cremeria Emilia

Localul s-a deschis anul acesta, in Centrul Vechi, si este mai tot timpul aglomerat pana la refuz. De exemplu, in week-end-uri nu o sa gasiti nicio masa libera. Este primul loc din Bucuresti in care lumea sta la coada pentru o inghetata.

Insa, odata ce veti gusta un gelato de la Emilia, veti intelege perfect de ce lumea sta minute bune la coada.

Daca n-ati ajuns pana acum aici, trebuie neaparat sa va faceti drum si sa incercati una dintre inghetatele mari, la pahar, chiar daca veti scoate din buzunar 22-30 de lei, nu ii veti regreta la sfarsit.

Cremeria Emilia
Cremeria Emilia // sursa foto: Facebook

Cioccogelateria Venchi

Venchi este un alt loc cu traditie in Bucuresti, atunci cand vine vorba de inghetata (sau ciocolata buna).

Veti gasi aici peste 60 de retete de inghetata produsa manual. O aroma mai speciala, pe care merita s-o incercati mai ales in combinatie cu cea de ciocolata, este cea de ardei iute.

Cioccogelateria Venchi
Cioccogelateria Venchi // sursa foto: Facebook

Bacio Nero

Cei de la Bacio Nero se lauda ca au castigat titlul de “Cea mai buna franciza de inghetata din lume”. Odata ce veti gusta o inghetata de la ei ii veti crede pe cuvant.

E un pic cam departe, pe langa Gara Filaret, dar daca va nimeriti prin zona si va rapune caldura, amintiti-va ca la Bacio Nero va puteti pune pe picioare cu una dintre cele mai bune inghetate din Bucuresti.

Bacio Nero
Bacio Nero // sursa foto: Facebook

La Delicii

Aceasta micuta gelaterie din Centrul Vechi, combina metoda italiana de a face inghetata cu tot felul de arome romanesti sau care mai de care mai exotice.

De exemplu, pentru ca tot ne ametesc in aceasta perioada teii in floare, la La Delicii puteti gusta un gelato de flori de tei. Sau ce ziceti de inghetata de susan negru, smochine cu arahide, portocale busuiosc sau caramel sarat.

Noi zicem ca trebuie neaparat sa incercati una dintre aceste arome de la La Delicii.

La Delicii
La Delicii // sursa foto: Facebook

Caprices

De la inghetata italiana, trecem la specialitatile belgiene de la Caprices. Acesta este un alt loc cu foarte mult dichis si bun gust, dar mai ales cu multa atentie la detalii si arome.

Inghetata de la Caprices vine tocmai de undeva de langa Francorchamps, unde Gilfi produce inghetata artizanala de peste 30 de ani.

Oferta de aici imbina in mod interesant aromele clasice, specialitati belgiene si combinatii inedite.

Caprices
Caprices // sursa foto: Facebook

Gran Gelato Italiano

Despre aceasta gelaterie se mai spune ca este o mica parte din Sicilia transpusa in Bucuresti. De asemenea, din meniul de gelato de aici, cea mai buna ar fi Casata Sicialiana.

Daca sunteti fani gelato 100% italienesc, atunci o vizita aici s-ar putea sa va bucure tare mult.

Gran Gelato
Gran Gelato // sursa foto: Facebook

INNI Gelato Artigianale

Cei de la INNI se recomanda ca fiind o gelaterie care foloseste doar produse naturale si materii prime atent selectionate: “lapte ecologic, fistic de Bronte, alune de Piemonte, vanilie de Madagascar”.

De asemenea, e un loc perfect pentru a incerca un gelato ca la carte.

INNI Gelato
INNI Gelato // sursa foto: Facebook

Crema Fiorentina

Gustul “Crema Fiorentina” s-a nascut in Italia anilor 1959 si are la baza reteta unui celebru gelatier Italian. Aromele recomandate de cei de aici sunt: Crema Fiorentina, Pistacchio Arabo, Nocciola del Piemonte.

Pe langa inghetata puteti savura un espresso italiano sau un cappucino, alaturi de un croissant sau de alte produse de patiserie. Pe seara, dupa ora 18:00, va puteti bucura si de o selectie de vinuri deosebite, italienesti si romanesti, asortate cu un platou cu specialitati de branzeturi, salami, proscitto si altele.

Crema Fiorentina
Crema Fiorentina // sursa foto Facebook

Grano

Grano s-a transformat dintr-un magazin cu delicatese italienesti, cu doua mese intr-un colt, in care puteai manca o supa calda si o farfurie cu branzeturile si mezelurile, intr-un mic bistro. Pentru acest lucru, bacania initiala s-a restrans la mai putin de jumatate din suprafata locului.

Meniul s-a lungit si in el gasiti si gelato foarte bun. Minunatia din poza se numeste cornetto e gelato alla vaniglia.

Grano
Grano // sursa foto: Facebook

M60

La inceput, M60 era un loc in care puteai savura o cafea buna sau un cocktail. Insa, in ultima vreme au adus si meniu de mancare in care puteti da si peste o inghetata foarte buna, care merge de minune cu un espresso scurt.

M60
M60 // sursa foto: Facebook

Daca ti-a placut articolul, da-l mai departe sa ajunga si la altii. Poti sa folosesti toate informatiile din acest articol, dar nu uita sa folosesti si #restograf.